Hm, ok, înțeleg că trebuie să fii atent la ceea ce postezi tu personal,
dar daca altcineva postează despre tine niște minciuni de exemplu?
Așa de jos au ajuns angajatorii, încât să își formeze o părere despre tine în funcție de ceea ce scrie un nebun pe un website?
Ai dreptate, Cosmin 🙂 e bine să fii conștient că unii oameni își pot forma o părere despre tine în funcție de comportamentul pe care îl adopți în mediul virtual și la fel ca tine nu mi se pare o idee bună aceea de ști că un angajator m-ar alege sau nu în funcție de ceea ce un ”nebun” cum îi spui tu, scrie pe un website despre mine.
Tocmai de aceea te întreb ”Tu ai vrea să lucrezi pentru un angajator care te respinge pentru că altcineva scrie niște lucruri false despre tine?” Eu unu, nu! Și cred că nici ție nu ți-ar plăcea să lucrezi pentru asemenea persoane care iau decizii sprijinindu-se pe ”așa zise păreri ale altora”. Un angajator înțelept nu cred că se bazează pe astfel de mărturii, avînd în vedere că e imposibil să controlezi ceea ce altcineva poate să scrie despre tine.
Permite-mi acum să revin la ceea ce vreau să transmit prin imaginea de mai sus și să te rog să întri într-un mic experiment mintal.
Imaginează-ți că cineva trimite un CV la o firmă și umple acel CV cu atribute precum ”bun negociator, excelent comunicator, optimist, perseverent, prietenos, etc.,” Cred că suntem amîndoi de acord că recrutorul își va forma o impresie bună asupra acelei persoane pînă cînd va intra pe profilul de Facebook, LinkedIn, pe blog sau pe unde mai activează în social media și va observa imagini obscene, violente, status-uri de tipul ”În Rrromânia doar lingușitorii pot să aibă o viață bună” care îl vor face să-și schimbe brusc părerea și să treacă la următorul candidat. Asta în măsura în care recrutorul e sigur că Gheorge Popică din CV este Gheorghe Popică de pe Facebook.
În concluzie, ca sfat, dacă îmi permiți îți spun doar să fii atent la ce postezi tu pentru că asta contează! 🙂
Da, aveti dreptate si ma bucur ca m-ati lamurit in privinta ideii de imposibilitate a controlului total asupra informatiilor de pe internet..
Insa, din pacate, aici e un val urias de stereotipii, clisee si alte discutii.
De exemplu, daca esti student la Electronica, un student are tendinta de a crede ca daca face poze cu toate aparatele electronice in brate, daca tine in mana o carte de electronica, gata, va da angajatorul pe spate si il va chema pe respectivul om la interviu, fata de cel care nu are timp de mediul virtual (adica retele de socializare si altele) pentru ca intre timp el invata la el acasa, spre deosebire de cel care pozeaza cu placi video in brate dar habar nu are ce mufa intra in aparat..
Plus de asta, poate ca sunt 3-5 oameni avand acelasi nume si prenume, chit ca are 2 prenume, ce face angajatorul? suna la politie sa vada daca “numitul X Y-Z e unic in tara asta sau sunt conturi false?”. eu n-as prea crede.
Îți înțeleg punctul de vedere și te întreb acum, tu dacă ai fi angajator l-ai angaja pe acel student la Electronică ce își face poze cu toate aparatele electronice în brațe fără să mai ții seama de cunoștințele sale, bazîndu-te doar pe imaginile pe care le postează pe Facebook? Un bun recrutor a făcut și puțină psihologie, sociologie, antropologie la viața lui și tocmai de aceea, ceea ce pare interesant pentru studentul de la Electornică, pentru recrutor poate părea infantil.
”Plus de asta, poate ca sunt 3-5 oameni avand acelasi nume si prenume, chit ca are 2 prenume, ce face angajatorul?
”Spuneam mai sus ”Asta în măsura în care recrutorul e sigur că Gheorge Popică din CV este Gheorghe Popică de pe Facebook.” dacă nu e sigur, atunci nu se poate folosi de această informație. Pentru studentul de la electronică oricum contează mai puțin ceea ce postează și asta pentru că de cele mai multe ori, nivelul de comunicare de care trebuie să dea dovadă la un posibil loc de muncă este unul mediu. Însă orice angajator vrea un profesionist cu care totuși să poată comunica eficient.
Și dacă un student de la Electronocă își permite să nu aibă un profil pe rețelele de socializare, un student de la jurnalism, comunicare, și orice altă persoană care care pretinde că este o fire comunicativă nu își permite să nu fie găsită cu ușurință pe internet atunci cînd este căutată.
E ca și cum ai pretinde că iubești natura și plimbările în aer liber dar ai sta mereu închis în casă.
focusspeak 
Hm, ok, înțeleg că trebuie să fii atent la ceea ce postezi tu personal,
dar daca altcineva postează despre tine niște minciuni de exemplu?
Așa de jos au ajuns angajatorii, încât să își formeze o părere despre tine în funcție de ceea ce scrie un nebun pe un website?
Ai dreptate, Cosmin 🙂 e bine să fii conștient că unii oameni își pot forma o părere despre tine în funcție de comportamentul pe care îl adopți în mediul virtual și la fel ca tine nu mi se pare o idee bună aceea de ști că un angajator m-ar alege sau nu în funcție de ceea ce un ”nebun” cum îi spui tu, scrie pe un website despre mine.
Tocmai de aceea te întreb ”Tu ai vrea să lucrezi pentru un angajator care te respinge pentru că altcineva scrie niște lucruri false despre tine?” Eu unu, nu! Și cred că nici ție nu ți-ar plăcea să lucrezi pentru asemenea persoane care iau decizii sprijinindu-se pe ”așa zise păreri ale altora”. Un angajator înțelept nu cred că se bazează pe astfel de mărturii, avînd în vedere că e imposibil să controlezi ceea ce altcineva poate să scrie despre tine.
Permite-mi acum să revin la ceea ce vreau să transmit prin imaginea de mai sus și să te rog să întri într-un mic experiment mintal.
Imaginează-ți că cineva trimite un CV la o firmă și umple acel CV cu atribute precum ”bun negociator, excelent comunicator, optimist, perseverent, prietenos, etc.,” Cred că suntem amîndoi de acord că recrutorul își va forma o impresie bună asupra acelei persoane pînă cînd va intra pe profilul de Facebook, LinkedIn, pe blog sau pe unde mai activează în social media și va observa imagini obscene, violente, status-uri de tipul ”În Rrromânia doar lingușitorii pot să aibă o viață bună” care îl vor face să-și schimbe brusc părerea și să treacă la următorul candidat. Asta în măsura în care recrutorul e sigur că Gheorge Popică din CV este Gheorghe Popică de pe Facebook.
În concluzie, ca sfat, dacă îmi permiți îți spun doar să fii atent la ce postezi tu pentru că asta contează! 🙂
Toate cele bune,
cu drag,
Ion
Da, aveti dreptate si ma bucur ca m-ati lamurit in privinta ideii de imposibilitate a controlului total asupra informatiilor de pe internet..
Insa, din pacate, aici e un val urias de stereotipii, clisee si alte discutii.
De exemplu, daca esti student la Electronica, un student are tendinta de a crede ca daca face poze cu toate aparatele electronice in brate, daca tine in mana o carte de electronica, gata, va da angajatorul pe spate si il va chema pe respectivul om la interviu, fata de cel care nu are timp de mediul virtual (adica retele de socializare si altele) pentru ca intre timp el invata la el acasa, spre deosebire de cel care pozeaza cu placi video in brate dar habar nu are ce mufa intra in aparat..
Plus de asta, poate ca sunt 3-5 oameni avand acelasi nume si prenume, chit ca are 2 prenume, ce face angajatorul? suna la politie sa vada daca “numitul X Y-Z e unic in tara asta sau sunt conturi false?”. eu n-as prea crede.
Îți înțeleg punctul de vedere și te întreb acum, tu dacă ai fi angajator l-ai angaja pe acel student la Electronică ce își face poze cu toate aparatele electronice în brațe fără să mai ții seama de cunoștințele sale, bazîndu-te doar pe imaginile pe care le postează pe Facebook? Un bun recrutor a făcut și puțină psihologie, sociologie, antropologie la viața lui și tocmai de aceea, ceea ce pare interesant pentru studentul de la Electornică, pentru recrutor poate părea infantil.
”Plus de asta, poate ca sunt 3-5 oameni avand acelasi nume si prenume, chit ca are 2 prenume, ce face angajatorul?
”Spuneam mai sus ”Asta în măsura în care recrutorul e sigur că Gheorge Popică din CV este Gheorghe Popică de pe Facebook.” dacă nu e sigur, atunci nu se poate folosi de această informație. Pentru studentul de la electronică oricum contează mai puțin ceea ce postează și asta pentru că de cele mai multe ori, nivelul de comunicare de care trebuie să dea dovadă la un posibil loc de muncă este unul mediu. Însă orice angajator vrea un profesionist cu care totuși să poată comunica eficient.
Și dacă un student de la Electronocă își permite să nu aibă un profil pe rețelele de socializare, un student de la jurnalism, comunicare, și orice altă persoană care care pretinde că este o fire comunicativă nu își permite să nu fie găsită cu ușurință pe internet atunci cînd este căutată.
E ca și cum ai pretinde că iubești natura și plimbările în aer liber dar ai sta mereu închis în casă.
Aștept cu drag și alte puncte de vedere 🙂