Dacă ceva nu merge, înseamnă că nu te-ai zbătut suficient

Recent am revăzut Seven și nu știu de ce, sau poate că știu, replica de final a rămas întipărită în mintea mea. “Viața nu este frumoasa, dar merită să lupți pentru ea“.

Personal, cred că viața este exact așa cum ne-o facem.

Ei na (ai putea întreba tu), dar ce, am ales eu timpul în care să vin pe lume? Țara în care să mă nasc? Familia? Educația? Jobul? Pur și simplu așa a fost să fie. Asta este! Și atunci, cum poți să spui că viața este exact așa cum ne-o facem?

Ai dreptate!

În viață sunt lucruri care pot fi controlate și lucruri care nu pot fi controlate.
De plidă, tu nu puteai să decizi ce educație să primești. Dar părinții tăi puteau face asta, și asta au și făcut. Iată deci cum alegerile lor au devenit întîmplări pentru tine. Practic, prin alegerea de a-ți oferi o anumită educație, ei au decis în mod indirect ce job o să ai, care vor fi prietenii tăi, care va fi comportamentul tău în familie, în societate si așa mai departe.

Acum, gîndește-te că atunci cînd alegi să mergi cu 180 km la oră prin oraș și spulberi un om nevinovat pe o trecere de pietoni, alegerea ta devine întîmplare pentru acel om. El nu putea să prevadă asta. Desigur, atîta timp cît tu ești doar o ființă inconștientă, nu putem să vorbim de alegere. Dar în momentul în care începi să îți pui probleme, în momentul în care conștientizezi că decizia a face ceva poate avea anumite consecințe favorabile sau nu, atunci putem spune că alegerea îți aparține și că ești responsabil pentru viața ta și a celor din jur.

Cum devii responsabil?

Simplu! Întrebîndu-te mereu “Decizia pe care o iau acum ar putea să se transforme într-o întîmplare negativă pentru semenii mei, sau chiar pentru mine?”

Ei bine, din acel moment poți să spui că ești direct responsabil pentru tot ceea ce ți se întîmplă. Din acel moment nu mai poți da vina nici pe mama, nici pe tata, nici pe sistem, pentru că practic tu ești o componentă trează a sistemului.

Iată de pildă o discuție între adolescenți, la care am asistat astăzi.

“Tatăl meu a întrebat-o pe dirigă – de ce le dați copiilor note așadar “mari”? Și ea a zis, “Păi dacă învață așa de bine. De ce nu le place școala?” Și să vezi ce i-a zis tatăl meu, “Păi dacă sunteți proști, idioți, bătuți în cap și nu știți să le predați.”

Surprinzător sau nu, rolul dascălului este acela de a-l modela pe elev, și deci, înclin să dau dreptate părintelui. Dacă nu poți face față, instruiește-te, citește mai mult, apelează la psihologi, află părerile elevilor, muncește cît poți de mult pentru a-i ajuta să se simtă confortabil. Dar nu aștepta cu mîinile în sîn ca situația să se rezolve de la sine, pentru că nu se va rezolva în veci!

La fel ca dascălul ești si tu! Dacă simți că nu mai poți, dacă te simți depășit de situație, înseamnă că nu te-ai zbătut suficient pentru a reuși. Tine minte, toată povestea asta e menită să îți aducă în vedere responsabilitatea pe care o ai în această lume.

Oprește-te o clipă! Trage aer în piept și ia-o de la început!
Ca un om responsabil ce ești 🙂

Mult succes!

Cu drag,
Ion