”Recunoaște-ți limitele” sau ”Cînd e momentul să apelezi la specialiști?”

Ce faci atunci cînd ți se strică mașina și nu ai cunoștințe în domeniu? Dar atunci cînd soția ta trebuie să nască?

Te apuci să faci pe mecanicul, sau pe moașa?

Eu unul, prefer să apelez la specialiști, pentru că oricît de expert aș fi în domeniul meu de activitate, n-am mai pus mîna pe o cheie ca să desfac un motor de peste 5 ani de zile. Și nici nu-mi pot asuma un asemenea grad de responsabilitate, ca să depindă de mine viețile celor dragi.

Știu că e greu de acceptat faptul că nu putem controla totul și, dacă nu ar fi sănătos, uneori, să ne acceptăm condiția, atunci nu aș scrie acest articol.

Gîndește-te în felul următor: profesionistul la care tu apelezi acum s-ar putea să aibă nevoie de ajutorul tău atunci cînd se confruntă cu o problemă ce aparține de domeniul tău de activitate.

De ce?

Pentru că în meseria ta, tu ești autoritatea!

E bine să înțelegi că în anumite situații, unii sunt mai buni decît alții, și invers.

Însuși Andrew Carnegie, regele oțelului, cel mai bogat om din lume, și-a compus epitaful în felul următor:

”Aici odihnește un om care a știut să se înconjoare cu ființe mai inteligente dect el”

După cum bine vezi, oamenii inteligenți sunt cei care își recunosc limitele. De ce? Pentru că din moment ce afli unde ești, știi exact ce ai de făcut pentru a merge mai departe.

Tu vrei să evoluezi?

Felicitări! Haide atunci să vedem care sunt două posibile cauze care ne împiedică să ne ridicăm la adevărata noastră valoare.

1. Nu știu că nu mă pricep. Unii dintre noi nu ne dăm seama la ce capitole stăm slăbuț, pentru că nu cerem feedback și mergem pe supoziția că ne descurcăm atît de bine, cînd de fapt, la o analiză atentă a situației, ne încadrăm sub limita admisă.

Cum conștientizăm?

Simplu! Cerînd feedback.

2. Consider că este sub demnitatea mea să mi se spună cum ar trebui să fac un anumit lucru. Eu am o experiență, un prestigiu, s.a.m.d., cum aș putea deci să ascult sfaturi de la alții; cum aș putea să chem pe altcineva și să îl rog/plătesc să facă un lucru pe care sunt sigur că pot să îl fac și singur?

Ce-i de făcut?

Lasă mîndria la o parte și cere o mînă de ajutor acolo unde simți că lucrurile îți scapă de sub control. Dă dovadă de maturitate în gîndire și recunoaște-ți punctele slabe. Altfel, riști să desfaci motorul în bucăți, din dorința de a-l repara, fără a ști măcar dacă acesta reprezintă adevărata cauză pentru care mașina nu mai funcționează.

Și, pentru că feedback-ul mă declară ca fiind un specialist în domeniul de activitate, m-am gîndit ca prin intermediul acestui articol să te îndemn pe de o parte la cunoaștere, iar pe de cealaltă parte la acțiune.

Așadar, dacă te afli într-una dintre situațiile de mai jos sau pur și simplu crezi că îți pot fi de folos, apelează cu încredere la serviciile mele. Prima consultație – așa cum se spune – e întotdeauna prietenească. Adică, ”pe o bancă în parc”, fără aparatul de taxat.

1. De obicei nu vorbești, dar pentru că tocmai ai fost invitat la o conferință importantă, vrei să te asiguri că publicul îți va înțelege, aprecia și pune în practică ideile.

2. Ești proaspăt promovat, și printre noile responsabilități ale jobului se numără aceea de susține prezentări de grup, conferințe, sedințe de vînzări, s.a.m.d.

3. Lucrezi în învățămînt, ești deja trainer sau speaker și îți dorești, ca orice specialist, să te asiguri că evoluezi continuu.

Oricare ar fi motivul, aplică pentru un astfel de training și nu mai lăsa ca ideile cu potențial să se rătăcească într-o prezentare plictisitoare!

Cîteva păreri din partea celor cu care am interacționat.

img025 img026 img027 img029 img032 img036 img041 img061 img074 img075

Părerea ta contează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s