Ce pot să scriu la obiectivul profesional?

Indiferent că îți place sau nu, cei mai mulți oameni sunt prinși într-un sistem normativ care îi constrânge să judece omul după anumite lucruri pe care el le face. De mici suntem învățați ce este bine și ce este rău să facem, cum este bine și cum nu este bine să ne comportăm. Omul a dezvoltat acest sistem normativ  din cauza obsesiei sale de a controla lumea. Pentru a-i controla pe ceilalți trebuie mereu să le ghicești gândurile, să prevezi acțiunile lor ca să știi la ce să te aștepți. Din nefericire pentru ei înșiși, acești oameni nu au înțeles că lumea nu poate fi controlată ci doar înțeleasă. În momentul în care înțelegi de ce anumite persoane se comportă într-un fel anume, atunci găsești soluții eficiente nu ca să controlezi ceea ce se poate întâmpla ci ca să prevezi acel lucru și să găsești soluții reale de a manageria situația. Tot din nefericire pentru ei, acești oameni nu pot să-și înțeleagă semenii atâta timp cât nu renunță la a mai îi judeca. În momentul în care îi judeci, tu trăiești in universul tău particular unde fiecare persoană este etichetată după criterii care ți-au fost inoculate din fragedă copilărie. Din fericire pentru oameni, mintea lor poate scăpa acestor sisteme prin disimulare. Acesta este motivul pentru care la un interviu de angajare, în majoritatea timpului, angajatorii se pun într-o altă lumină decît cea în care se află, iar candidații asemenea. De cele mai multe ori și unii și alții știu că se mint, iar când nu știu, pur și simplu nu sunt sinceri cu ei înșiși.

Pentru a știi ce e de făcut și cum te poți adapta unei asemenea situații, cum poți să ieși din acest sistem normativ ca să cunoști nu să judeci, trebuie să mergi la secțiunea:

https://focusspeak.wordpress.com/platesti-citesti/ să citești acolo condițiile și să alegi ce este mai bine pentru tine.

Ion Bosioc.

download

 

Advertisements

Dacă vrei mai mult, scrie aici.

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s