Cum să-ți pui în valoare competențele cu ajutorul LinkedIn, pentru a obține jobul mult visat

”Eu am impresia că angajatorii sunt inconștienți. Știu ei oare prin cîte am trecut ca să pot termina facultatea asta printre primii? Își dau ei seama că dimineața la 6 fugeam din Fundeni în Cotroceni, stăteam la un curs și jumătate și de la 11 alergam la servici de unde mă întorceam la ora 21. Știu ei că, în ciuda acestor lucruri, m-am ambiționat și am trecut la buget, am primit cămin și am continuat să lucrez cît de mult am putut ca să las o impresie bună în CV?”

În felul acesta îmi plîngeam de milă imediat după terminarea facultății

”Păi și ce-ai vrea, să te țină în brațe, să te ridice în slăvi?” M-au întrebat colegii de apartament atunci cînd observaseră că intrasem tare de tot în depresie.

”Nu vreau să mă ridice în slăvi. Vreau doar să mă respecte pentru toată munca pe care am depus-o. Îmi vine să ard diploma asta. Dacă știam că valorează atît de puțin, nici nu mai veneam la facultate. Acuma îmi vine să mă arunc pe geam.”

Și totusi, știi care a fost surpriza cea mare?

După ce am fost la zeci de interviuri am aflat că unii angajatori nu dau doi bani pe studiile noastre. Spre uimirea mea, unii dintre ei consideră că au motive serioase să ne respingă chiar și atunci cînd se dovedește că suntem prea bine pregătit. (Aici ai un asemenea exemplu).

Practic, nu ești bun nici sărac, nici bogat, nici frumos, nici urît, nici prost dar nici deștept.

Și atunci ce e de făcut?

Primul lucru pe care ți-ar prinde bine să-l faci este să descoperi unde te afli. Răspunde sincer la următoarele întrebări:

  1. La cîte stagii de practică ai participat în perioada facultății? (Stagiile de practică te ajută să afli care e jobul care ți se potrivește. Poți să îți încerci norocul în mai multe domenii fără să-ți pătezi CV-ul în vreun fel. Și știi ce, dacă îți place și te descurci poți chiar să semnezi un contract pe o perioadă nedeterminată. Chiar dacă nu ți se oferă un job, ajungi să îl cunoști pe director și păstrînd legătura cu el poți afla ce trebuie să faci pentru a obține un loc călduț în compania respectivă după terminarea facultății.)
  2. În cîte proiecte te-ai implicat? Cîte relații ți-ai dezvoltat? La cîte conferințe ai fost? Cîtă lume te poate recomanda pentru a obține un job? (Participarea la proiecte, conferințe, traininguri, arată că ești o persoană cu bune abilități de comunicare. În cazul în care nu știai, salariile cele mai mari și joburile cele mai bune nu sunt obținute de cei care dovedesc competențe tehnice excelente, ci de cei care comunică ireproșabil. Pentru obținerea unui job, abilitățile de comunicare contează în proporție de 85% iar competențele doar în proporție de 15%. Desigur, nu și în cazul medicilor sau al piloților de avion. Deși, atunci cînd vine vorba de salarii, un chirurg comunicativ este plătit mai bine decît unul ursuz.)
  3. Care e obiectivul tău profesional, dar cel personal? Ce ai făcut în ultimul an pentru a îți îndeplini aceste obiective? (Descoperirea și urmărirea obiectivelor arată că ești o persoană stabilă din punct de vedere personal, profesional și psihic. Niciun angajator nu își va face probleme atunci cînd va trebui să te angajeze dacă va observa care e traseul tău personal și profesional și dacă va putea să prevadă astfel unde vei fi peste 5 ani. Cu alte cuvinte, stabilirea acestor obiective îl ajută pe de o parte pe angajator să înțeleagă dacă ești o investiție profitabilă iar pe de cealaltă parte pe tine, pentru că te înțelegi mai bine și astfel știi unde ești, ce vrei și ce trebuie să faci pentru a obține acest lucru.)

Dacă încă ești în facultate și spui ”Domnule, eu acuma fac facultate. Dacă vroiam să mă angajez mă angajam nu veneam la facultate” sau ”Mai întîi facultatea și pe urmă jobul” află că te înțeleg perfect. Exact așa am zis și eu și pe urmă am intrat în șoc cînd tot ceea ce vedeam erau porți închise și mesaje de genul ”Nu aveți experiență pentru a ocupa acest job”. Ce să mai spun că la unele anunțuri cu jouri pe internet nici nu poți să aplici pentru că lipsa experienței te exclude din start.

Și totuși, vestea bună e aceea că, chiar dacă nu ai făcut practică, chiar dacă nu cunoști angajatori, și chiar dacă nu ai o rețea extinsă de prieteni, există o soluție care te poate scoate din această încurcătură. Și dacă pentru mine a funcționat nu văd de ce nu ar funcționa și pentru tine.

Soluția se numește LinkedIn

LinkedIn e o rețea socială care te va ajuta să te echilibrezi oferindu-ți:

  1. Posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii
  2. Posibilitatea de a intra în contact direct cu profesioniști din diverse domenii
  3. Posibilitatea de a primi propuneri de colaborare

Dacă ai ratat start-ul dezvoltării carierei tale în perioada facultății, revanșează-te acum.

Mai întîi, fă-ți un profil pe LinkedIn. Completează în mod profesionist informațiile din CV-ul care ți se pune la dispoziție. Scoate în evidență diplomele, atestatele, proiectele cu care te mîndrești. ( Aici ai posibilitatea de a-ți concepe un CV ca la carte, tocmai pentru că rostul acestei rețele e acela de a stabili legături între profesioniști în vederea unor posibile colaborări.)

Apoi fă-ți o listă cu contacte. Caută-ți colegii de facultate, profesorii, colegii de servici, șefii, partenerii de afaceri și cere-le căte o recomandare, după ce în prealabil și tu ai făcut același lucru pentru ei. (În fața potențialilor angajatori sau colaboratori acest lucru contează foarte mult pentru că unii dintre ei s-ar putea ca la un moment dat să fi colaborat în vreun fel cu persoanele care te recomandă. Dacă suficiente persoane te văd bine, ai toate șansele să fii văzut bine și de către potențialii tăi colaboratori sau angajatori.)

Caută și alătură-te grupurilor din care fac parte persoanele cu aceleași interese ca ale tale. Aici vei găsi mulți profesioniști de la care ai ce învăța. Totuși, dacă vrei să te faci remarcat nu e suficient să fii doar un burete care se bucură de experiența și cunoștințele celorlalți. Fă-ți un blog și concepe materiale care să le fie de folos și celorlalte persoane din grup. Adu-ți contribuția la discuții și fii și tu de util ori de cîte ori ai ocazia. Nu aștepta mereu totul de la ceilalți pentru că oricît de experimentați ar fi și ei au nevoie de alte puncte de vedere. Niciodată nu suntem suficient de învățați pentru a ne opri din a-i mai asculta și pe alții.

Pentru început conectează-te cu persoanele cu care interacționezi și cu cele care îți vizualizează profilul.

Fii activ în cît de multe grupuri poți și caută să lași o impresie impecabilă peste tot. Oportunitățile de angajare sunt pretutindeni, tebuie doar să deschizi ochii și le vei vedea.

P.S. În anul 2009 am descoperit LinkedIn. Pe vremea aceea nu am înțeles nimic din el. Cu aproximativ două luni în urmă (ianuarie 2013) l-am redescoperit (de nevoie – după ce am studiat intens fenomenul social media) și în mai puțin de trei săptîmîni, datorită activității și efortului depus pentru a fi de folos celorlalți am primit deja două propuneri de colaborare.

Dacă eu am reușit, și tu o poți face!

Intră pe LinkedIn și hai să ne cunoaștem mai bine!

2 thoughts on “Cum să-ți pui în valoare competențele cu ajutorul LinkedIn, pentru a obține jobul mult visat

  1. Pingback: Cît valorează brandul personal în viața ta personală și profesională? | focusspeak

  2. Pingback: Unde găsesc oameni interesați de dezvoltarea personală și profesională? | focusspeak

Părerea ta contează

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s