Poveste

Cuvîntul de astăzi este, așa cum  spune și titlul, „poveste”. Știm cu toții că, atunci cînd sunt mici, copiilor li se spun sau li se citesc povești. Poate te-ai întrebat de ce, poate nu, cert este însă că poveștile au un rol foarte important în dezvoltarea lor ca oameni.

Importanța poveștilor vine din faptul că ele transportă un mesaj, o morală, o idee despre ceva anume. Dacă iei copilul și începi să îi vorbești despre virtuțile pe care trebuie să le posede un tînăr sau despre relațiile oamenilor în societate, s-ar putea să nici nu vrea să asculte, și în mod sigur nu reușești să îl faci să înțeleagă sau să accepte. De aceea avem nevoie de povești. Ele nu fac altceva decît să îmbrace mesajul care trebuie transmis într-o formă agreabilă pentru ascultător. Ceea ce trebuie să reții este că și adulții au nevoie de exact același lucru atunci cînd li se transmite un  mesaj: îmbrăcarea lui într-o poveste.

Tehnica îmbrăcării mesajului într-o poveste este folosită de toți marii speakeri internaționali. Îmi trec prin minte clipuri din conferințele filmate ale acestora, clipuri în care atenția mi-a fost captivată de istorisirile și anecdotele cu tîlc, din care prindeam ideea înainte ca oratorul să o spună în mod explicit! Poveștile sunt agreate pentru că îl lasă pe ascultător să își imagineze, iar astfel, i se va părea că el însuși a gîndit lucrul respectiv, și nu că  i-a fost propus de altcineva. Poate e un pic șireată acestă metodă, însă în momentul în care arma ta este un discurs, atunci ai tot dreptul să o folosești.

Cel mai bine este ca povestea să fie reală, fie că e despre tine sau despre „un prieten”. La nevoie însă, poți inventa ceva care să te ajute să îți susții ideea în mod viu. Ține minte să fii mereu veridic, totuși. Povestea care susține o idee e, pînă la urmă, un exemplu extins. Dacă ai citit Noul Testament, probabil ai observat că puterea de convingere a lui Iisus consta în expunerea unor pilde din care, cei ce îl ascultau, învățau esența lucrurilor transmise, fără ca Învățătorul să exercite vreun fel de presiune asupra lor.

Acestea fiind spuse, vă las în compania unui om admirabil și a poveștilor sale!